Tabelul cronologic complet al traducerilor în limba română din opera lui Immanuel Kant (1724-1804)

1874-1877 – Mihai Eminescu traduce un sfert din Critica rațiunii pure [1781/1787], fără a publica fragmentele.[1]

1881 – Despre puterea sentimentului cu care prin simpla voință cineva póte să devie stăpân peste simțurile bolnăvicioase [1797], traducere David Almogen, Tipografia-Litogr. H. Goldner, 23 p.[2]

1887 – Titu Maiorescu traduce fragmente din Critica rațiunii pure [1781/1787], fără a le publica.

Citește în continuare »

Prescripțiile practice în filosofia kantiană

Determinări conceptuale 

În filozofia kantiană a naturii avem propoziții teoretice care au rol în cunoașterea științifică sau cunoașterea propriu-zisă a naturii. În filozofia practică avem propoziții practice, cu rol în cunoașterea practică sau morală. Aici este vorba de un sens secundar al cunoașterii, înțeleasă ca și cunoaștere morală, asupra binelui și a răului, nu este vorba de o cunoaștere științifică ca în cazul celor teoretice, unde este determinată obiectual lumea fenomenală de către categoriile intelectului, ci de o cunoaștere practică. Citește în continuare »

Scheme lipsă în tabelul kantian

În capitolul întâi din Analitica principiilor (1), Despre schematismul conceptelor pure ale intelectului, Kant a dezvoltat teoria schematismului pentru a rezolva problema eterogenității dintre conceptele abstracte și datul intuitiv fenomenal. Intermediare între toate conceptele și toate percepțiile se află imaginația și timpul, ca formă pură a intuiției sensibile. Schemele categoriilor sunt, astfel, înțelese ca determinații transcendentale de timp, produse de imaginația productivă în dimensiunea ei transcendentală. Celor douăsprezece categorii trebuie să le corespundă douăsprezece scheme. Din felul cum filozoful german înșiră aceste scheme reiese o lipsă de simetrie, pe de-o parte, între schema unică a categoriilor de cantitate și, pe de altă parte, cele trei scheme ce corespund celor trei categorii din celelalte trei grupuri de categorii, de calitate, de relație și de modalitate. Aceasta este prima problemă. A doua problemă se referă la omiterea schemei categoriei limitației, a treia categorie în grupul categoriilor de calitate. Citește în continuare »

Categoriile kantiene și interpretarea lui Noica

Text publicat în Anuarul Institutului de Istorie ”George Barițiu” – Series Humanistica, tom. XIII, 2015, p. 313-320

http://www.humanistica.ro/anuare/2015/Continut/Diaconu%20Humanistica_2015.pdf

Comentarii la schematismul kantian al conceptelor

Introducere

Toate structurile formale și conținuturile materiale ale conștiinței sunt reprezentări. Avem reprezentări sensibile, care pot fi pure sau empirice. Reprezentările sensibile empirice presupun senzații – care sunt afectări ale facultății sensibilității de către lucrurile-în-sine. Cele sensibile pure presupun absența senzațiilor și, astfel, existența unei intuiții pure căreia îi aparțin figurile geometriei. Pe de altă parte, avem reprezentări conceptuale sensibile sau intelectuale, dintre care cele sensibile se împart în empirice şi pure. Conceptele sensibile empirice sunt obținute din experiență, iar cele sensibile pure (sau matematice) și cele intelectuale sunt a priori, fiind independente de experiență. Putem vorbi de

Citește în continuare »

Fenomenul TIFF – 2012

Povestea festivalului

Festivalul Internaţional de Film Transilvania are pe zi ce ce trece o structură tot mai pronunţat tentaculară. Zone diverse ale artelor vizuale sau ale spaţiului social sunt atrase într-un creuzet din care se compune maşinăria festivalieră. În general, un festival, datorită situării în spaţiul public, înglobează zone diverse ale realului social şi urban, devenind o temporară intersecţie între zone diferite ale culturii şi un dialog între medii sociale diferite. Structura tentaculară atrage după sine expoziţii, concerte sau alte evenimente culturale creând un tot unitar, un organism prin intermediul căruia cinefilii au acces la multe alte materiale artistice decât filmele în sine. Receptarea unui film devine diferită în contextul intrării în contact cu vestimentaţia folosită de personaje sau creaţiile artistice care au influenţat scenografia şi, impicit, imaginarul lumii în interiorul căreia se desfăşoară naraţiunea. Citește în continuare »

Filmul, teatrul şi problema autonomiei estetice

Jocul excesiv de teatral al actorului în perioada de început a cinematografului are în principal două cauze. Primul motiv este legat de lipsa sonorului, care face ca imaginea să fie nevoită să exprime mare parte din semnificaţia naraţiunii. Dialogul nefiind sonor, actorul exprimă într-un mod exagerat, prin abuz de mimică şi limbaj corporal explicitat vehement, mai multe lucruri despre povestea filmului decât ar fi normal pentru cea mai legată de real artă. Intertitlurile sunt rar prezente de-a lungul filmului, pentru a nu perturba cursivitatea imagistică a acţiunii.  Ele exprimă în general o cantitate mai mare de informaţii sau elemente ale naraţiunii ce nu pot fi exprimate prin imagini şi prin mimica actorilor. Acestea rămân prezenţe artificiale în interiorul filmului, ca o mărturie a incapacităţii artei filmice de a-şi exprima plenar semnificaţiile interioare, cu propriile mijloace. Apariţia sonorului va rezolva această problemă.

Citește în continuare »

Hanul pierzaniei

La moara cu noroc (1955) r. Victor Iliu

Ecranizare a nuvelei omonime a lui Ioan Slavici, filmul lui Victor Iliu a fost nominalizat pentru Palme d’Or la Cannes în 1957. Pelicula prezintă viaţa unui pseudoerou, Ghiţă un fost cizmar, care împreună cu soţia şi soacra sa iau în arendă un han pentru trei ani în speranţa unei îmbogăţiri. Mediul social în care a pătruns astfel, va aduce cu el personaje şi evenimente ce vor avea un impact neaşteptat asupra destinului lor.

Citește în continuare »

Filmul, teatrul şi setea de (i)realitate

Filmul este singura formă de artă care preia structuri din realitatea pe care vrea să o redea. Nu recrează lumea pornind de la zero, cu modalităţi instrumentale specifice, cum fac celelalte arte, ci ea copiază realitatea folosind elementele ei constitutive (la fel face şi fotografia sau teatrul, ultimul prezentând realul extrauman prin structuri convenţional-simbolice). Arta filmului pleacă de la realitate în construirea firului narativ, oamenii şi „mobilierul” mediului înconjurător sunt prezente pe peliculă, articulate în aşa fel încât să exprime o modalitate particulară a realităţii proiectată de spiritul regizorului (dar şi a scenaristului). Un grup de oameni, nişte clădiri, o stradă sau o maşină, părţi din realitate sunt luate de-a gata şi rearticulate în cadrul naraţiunii desfăşurate în film.

Citește în continuare »

Drumul înstrăinării de sine

Citizen Kane (1941) r. Orson Welles

Pe patul de moarte un magnat al presei americane, Charles Foster Kane, rosteşte un cuvânt misterios: Rosebud. Un reporter, sub pretextul căutării semnificaţiei lui, încearcă să dezgroape viaţa intimă a personajului, intrând în contact cu oamenii care l-au cunoscut. Filmul este o călătorie dramatică prin viaţa unui om a cărui personalitate misterioasă nu a cunoscut-o nimeni vreodată, cu toate că era unul dintre cele mai celebre personaje ale timpului său.

Citește în continuare »

« Older entries