Psihoza conştiinţei multiple

Psycho (1960) r. Alfred Hitchcock

Iniţierea ratată

Marion Crane este o tânără casieră, un personaj banal cu o viaţă cenuşie. Ea primeşte de la şeful ei spre păstrare o sumă mare de bani, însă eroina îi consideră a fi un paşaport către o altă lume, motiv de a depăşi viaţa profană pe care a dus-o pînă atunci. Furtul banilor şefului are o structură de act sacrilegial în care încălcarea Legii presupune o depăşire pe orizontală a condiţiei profane. Marion începe prin acest act o călătorie iniţiatică. Se produce un cataclism în conştiinţa eroinei, printr-o rupere de nivel, starea de linişte anterioară e înlocuită de un haos al fricii şi al panicii.

Marion părăseşte Cosmosul, spaţiul vechii ei vieţi liniştite. Prin plecarea din spaţiul în care a locuit până acum, se eliberează de toate determinaţiile ce o opreau în evoluţia ei spre un punct final, deocamdată indeterminat. Îşi proiectează mental un loc al ei paradisiac, scop spre care tind virtual toate acţiunile ei prezente. Paradisul este stadiul ultim al iniţierii.

Şoseaua este o posibilă axă între Cosmos şi Paradis. În drumul ei întâlneşte un poliţist, reprezentantul Legii, cel care poate restabili situaţia iniţială reparând sacrilegiul. Poliţistul poate simboliza şi vameşul trecerii dincolo, care nu lasă pe oricine să treacă. Marion reuşeşte să treacă, ascunzându-şi identitatea şi motivul călătoriei. Depăşindu-şi vechea condiţie, a renunţat şi la vechea identitate umană, pentru a asuma o nouă condiţie existenţială extracosmică.

Schimbarea maşinii la o benzinărie e un act ce participă la ştergerea vechii ei identităţi. În timpul nopţii a ieşit de pe autostradă (direcţia ce o ducea către Paradis) şi a intrat pe un drum lăturalnic, ajungând la un motel. S-a apropiat de Infern fără să ştie, zonele nocturne ale realităţii sunt experimentate inconştient. Nu este lipsit de semnificaţii faptul că acest lucru s-a petrecut noaptea, spaţiul infernal fiind cunoscut în timp infernal. Motelul este Poarta spre Infern, proprietarul ei Norman Bates este Portarul. Acesta are o înfăţişare de băiat inocent, iar motelul are un aer liniştit – Infernul se disimulează, se ascunde în profan, lucru înţeles din perspectiva dialecticii sacrului şi profanului.

Marion semnează în agenda motelului cu un alt nume şi menţionează un alt oraş ca adresă a ei. Eroina îşi construieşte o altă identitate, compatibilă noii ei situaţii existenţiale. La un moment dat, după ce se cazează, se aude vocea unei bătrâne, a mamei geloase a lui Norman, căreia îi este greu să tolereze prezenţa unei femei străine în motel. Aparenţa bine disimulată a motelului este modificată de acest prim eveniment ciudat.

În timp ce făcea duş, Marion este ucisă de o persoană a cărei identitate nu poate fi determinată în momentul săvârşirii actului, dar ulterior aflăm din gura lui Norman că este vorba despre mama lui. Crima reprezintă primul moment al terorii prin care Infernul îşi revelează adevărata natură. Mama lui Norman fiind Demonul ce locuieşte acest loc tenebros.

Drumul spre Paradis este ratat de Marion Crane, nu doar pentru că nu ştia traseul, dar şi pentru că nu a supravieţuit examenului lumii infernale. Furtul banilor, ca act sacrilegial, nu a fost destul pentru a o consacra cu condiţia de erou. Numai adevăraţii eroi fac faţă zonelor dure ale realităţii. Marion era un novice fără experienţă şi fără îndrumare din partea unei călăuze iniţiatoare.

Camera de filmat se fixează asupra ochilor femeii ucise, reci şi nemişcaţi – viaţa a părăsit-o. Imaginea este asemănătoare cu cea a păsărilor împăiate ale lui Norman. Amănuntul acesta relevă un Infern fără viaţă, totul este nemişcare moartă, anchilozare a fiinţei. Pe pereţii motelului se văd tablouri cu păsări, o prelungire obsesivă a păsărilor împăiate.

Ocupaţia personală a lui Norman era împăierea păsărilor. Semnificaţia ultimă a acestei activităţi va fi revelată la sfîrşitul filmului. Sensul prim al ei este cel al conservării lipsei vieţii.

Acesta spală urmele crimei şi scufundă maşina victimei în mlaştina din apropierea motelului, simbolizând un descensus ad inferior, o coborâre în tenebrele indeterminării haotice. Apa mlaştinii nu se mişcă, e stătută şi fără viaţă, e o mortală nemişcare.

Norman este slujitorul inocent al demonului care ucide viaţa, aceasta fiind funcţiunea lui principală, el „nemişcă” mişcarea vieţii, fixează totul în nemişcare. Activitatea lui de a împăia păsări este o prelungire a funcţiunii demonului de a transforma viaţa în moarte, astfel că Norman conservă moartea. La un nivel superficial împăiatul poate fi înţeles ca o conservare a vieţii, dar nemişcarea de sticlă a acelor păsări revelează altceva.

Imprudenţa fatală

Lila Crane, sora lui Marion, află de dispariţia acesteia. În paralel cu ea, un detectiv particular, pe nume Arbogast, încearcă să dea de urma dispărutei, pentru a afla ce s-a întâmplat cu banii. Cele două personaje pornesc un alt tip de iniţiere, înţeles nu ca o realizare a unei călătorii, ca şi prima, ci ca o căutare a cunoaşterii – lămurirea dispariţiei lui Marion, nu o iniţiere acţională, ci una gnoseologică.

Pătrunde şi Arbogast în Infern fără să ştie acest lucru, dar totuşi sesizează că este ceva în neregulă cu acel loc când îi spune lui Norman: „locul ăsta pare că vrea să se ascundă de lume”. Infernul se camuflează într-un spaţiu profan pentru a atrage spre pieire pe ignoranţi. Arbogast observă că Norman ezită să intre în camera cu nr.1, acela fiind locul crimei, a devenit astfel un loc necurat. Asupra slujitorului lumii nocturne înseşi forţele demonice apar sub forma unei familiarităţi pozitive – distorsiune a realităţii în percepţia unui spirit maladiv. Pentru Norman camera cu nr.1 e infernală pentru că el percepe dimensiunea malefică aparţinând actelor demonului, dar nu şi dimensiunea malefică a fiinţei demonice.

Casa în care locuieşte patronul motelului, împreună cu mama sa, se află pe un deal, amănunt ce exprimă ruperea de nivel dintre Infern şi restul lumii. Motelul reprezintă doar Poarta spre el. În acest sens, foarte sugestiv este faptul că casa întotdeauna e filmată de jos, dinspre motel.

Marion Crane nu a reuşit să intre cu adevărat în lumea tenebrelor, a pierit la „locul de margine”. Primul care urcă scările şi intră în casă este Arbogast, pentru a o întâlni pe mama lui Norman şi a afla informaţii suplimentare. El este primul care pătrunde în Infern. Detectivul urcă la etajul casei, primul nivel al Infernului. In acel moment iese dintr-o cameră laterală mama care îl ucide cu cuţitul, iar Arbogast se prăbuşeşte pe scări. Actul crimei este filmat de sus, ceea ce îl face să fie una dintre cele mai stranii şi mai expresive scene din istoria cinematografiei. Astfel se consumă al doilea moment de teroare, puţin mai intens decât precedentul, Infernul revelându-şi din nou adevărata sa natură. În amândouă scene ale crimelor chipul criminalului este nedeterminabil, în prima scenă pentru că rămâne în întuneric, iar în a doua scenă datorită filmării de sus. Moartea lui Arbogast reprezintă a doua iniţiere ratată. Şi detectivului îi lipsea calitatea consacrării, la fel ca în cazul lui Marion. Cei ce nu ştiu la ce să se aştepte nu sunt destul de pregătiţi pentru a face faţă forţelor nocturne.

Dezvăluirea misterului…

Autostrada trecea în trecut pe lângă motel, dar în prezent este mutată în altă parte şi din cauza aceasta motelul a decăzut, nu prea mai trece nimeni pe la el. Infernul se află în afara timpului şi istoria nu îl consumă, autostrada simbolizează parcurgerea istorică. La motel e linişte, nu s-a mai schimbat nimic, lipseşte viaţa ca principiu al mişcării istorice. Mişcarea demonului, în rarele momente când aceasta se desfăşoară, are ca efect faptul de a „nemişca” orice altceva.

Lila şi Sam, iubitul lui Marion, vin pe urmele celor doi dispăruţi. Ei sunt conştienţi că la motel se petrec lucruri ciudate, îşi dau seama de pericolul locului, fapt ce le aduce consacrarea ce ţine de ordinul cunoaşterii; doar cei care ştiu la ce să se aştepte fac faţă pericolelor. Cei doi au venit să rezolve misterul dispariţiei lui Marion şi a detectivului.

Norman nu lăsa pe nimeni să ajungă în casă, pentru a nu se dezvălui originea demonului, puterea acestuia rezida în misterul existenţei lui. Lila intră în casă fără ştirea lui, şi urcă în camera mamei, unde nu întâlneşte pe nimeni, totul este pustiu. Demonul se arată numai în anumite momente, eroul nu-i poate forţa apariţia prin voinţa proprie. Intră apoi într-o altă cameră, o cameră de copil. Semnificaţia existenţei ei va fi revelată la sfârşitul filmului.

Lila se ascunde de Norman coborând în pivniţă, care reprezintă al doilea nivel al Infernului şi însuşi centrul lui. Acolo Lila vede pe cineva stând pe un scaun cu spatele, atinge spătarul scaunului care se învârte şi – oroare! – e mumia mamei. Ştim că mumia aparţine mamei lui Norman pentru că într-o scenă din timpul filmului Norman iese din camera de la etaj cu cineva în braţe cu care vorbeşte ca şi cum ar fi maică-sa şi pe care o duce în pivniţă pentru a o proteja de prezenţa străinilor. Scena macabră cu mumia mamei reprezintă al treilea moment al terorii, cel mai intens. Centrul Infernului fiind atins, acesta şi-a dezvăluit adevărata sa faţă eroului. Norman pătrunde cu cuţitul în pivniţă, dar este prins şi oprit de către Sam. Printr-un act disperat, slujitorul a încercat să apere identitatea demonului. Prin revelarea misterului tenebros iniţierea a fost realizată.

…şi explicarea lui

Un medic psihiatru lămureşte enigma crimelor: după moartea tatălui său, Norman a fost dominat total de către mamă, ceea ce i-a periclitat maturizarea, aşa explicându-se existenţa camerei de copil ce se afla la etajul casei. Când mama lui şi-a găsit un nou bărbat, fiul s-a simţit neglijat şi i-a ucis pe amândoi din gelozie. Nesuportând propria faptă şi lipsa propriei mame, a recreat-o în mintea lui, în paralel cu păstrarea trupului ei în casă, departe de ochii lumii, după ce l-a dezgropat pe furiş din cimitir. În mintea lui Norman s-a creat o a doua personalitate, cea a mamei, lucru care a dus la fenomenul de fisiune a conştiinţei, spiritul lui rupându-se în două fără ca o personalitate să ştie de existenţa celeilalte în aceeaşi minte. Fiecare personalitate se raporta la cealaltă ca şi cum i-ar fi fost exterioară. În timp ce personalitatea lui Norman funcţiona, el o percepea pe maică-sa ca locuind în casă. Cănd personalitatea mamei funcţiona, cea a lui Norman era adormită. Acesta nu era conştient de crimele săvârşite de cealaltă personalitate, afla de ele doar după ce erau săvârşite. Fiul credea că şi mama lui este la fel de geloasă ca şi el, astfel că personalitatea mamei din mintea lui a devenit şi ea geloasă – astfel se explică crimele: când Norman era atras de o femeie, mama lui o ucidea ca nu cumva pasiunea pentru acea femeie să îl facă să o neglijeze. Spiritul fiului a reconstruit în el personalitatea mamei, dar fără să fie conştient de acest lucru, e vorba despre o creaţie inconştientă.

Sensul ultim al activităţii lui Norman de a împăia păsările, reprezintă un act disperat de a încerca conservarea vieţii. Împăierea păsărilor este un reflex repetitiv, ce continuă fapta iniţială prin care şi-a împăiat mama. Încercând să conserve viaţa el nu poate decât să conserve urma lipsei ei. Spiritul lui Norman este steril din punct de vedere ontologic. El a putut crea doar demonul, principiul nevieţii şi al neantului.

Infernul s-a dizolvat prin dezvăluire şi explicare, aceasta din urmă reprezentată de discursul psihiatrului, demonul fiind limitat de determinaţiile Cosmosului: a fost internat într-o clinică pentru nebuni. Acesta nu are o origine supranaturală, ci este o creaţie naturală, imanentă, la fel cum Infernul nu se află într-un spaţiu cu valenţe supranaturale, ci într-un loc natural. Demonul se afla în interiorul lumii şi era o creaţie a acestei lumi.

Ultima scenă a filmului prezintă scoaterea maşinii lui Marion Crane din mlaştină, simbolizând ieşirea din Infern, aducerea la lumină, reîntoarcerea în Cosmosul vieţii şi al mişcării.

Filmul lui Hitchcock schimbă imaginea clasică a monstrului ce înspăimântă prin înfăţişarea sa, cu imaginea inocentului „băiat din vecini”. Răul nu se mai manifestă explicit ci implicit, în spatele unei aparenţe disimulante.

(revista Verso, nr. 40-41, 1-31 iulie 2008).

Anunțuri

3 comentarii

  1. Iunie 21, 2012 la 8:37 pm

    […] pentru a oferi o scena de vanatoare ce poate egala la montaj cu scena de la dus din intensul “Psycho”( imi asum exagerarea).  Ipostaza lui Marnie cand se trezeste din cosmar si da replica […]

  2. Iunie 27, 2012 la 1:35 pm

    Mi-a plăcut analiza pe care ai făcut-o filmului. Este deosebit de interesant punctul de vedere, nu m-aş fi gândit. Un film clasic al genului, iar Norman Bates unul dintre primele personaje de film pe care le-am văzut, având dublă personalitate. M-a înspăimântat atunci când l-am văzut prima dată. Dar l-am reţinut, poate tocmai de aceea. Recomand şi eu, chiar dacă nu este nevoie, după aşa o prezentare, călduros acest film.

  3. Iulie 14, 2014 la 2:15 pm

    […] ”Furtul banilor şefului are o structură de act sacrilegial în care încălcarea Legii presupune o depăşire pe orizontală a condiţiei profane. Marion începe prin acest act o călătorie iniţiatică. Se produce un cataclism în conştiinţa eroinei, printr-o rupere de nivel, starea de linişte anterioară e înlocuită de un haos al fricii şi al panicii. Marion părăseşte Cosmosul, spaţiul vechii ei vieţi liniştite. Prin plecarea din spaţiul în care a locuit până acum, se eliberează de toate determinaţiile ce o opreau în evoluţia ei spre un punct final, deocamdată indeterminat. Îşi proiectează mental un loc al ei paradisiac, scop spre care tind virtual toate acţiunile ei prezente. Paradisul este stadiul ultim al iniţierii.” …”Şoseaua este o posibilă axă între Cosmos şi Paradis. În drumul ei întâlneşte un poliţist, reprezentantul Legii, cel care poate restabili situaţia iniţială reparând sacrilegiul. Poliţistul poate simboliza şi vameşul trecerii dincolo, care nu lasă pe oricine să treacă. Marion reuşeşte să treacă, ascunzându-şi identitatea şi motivul călătoriei. Depăşindu-şi vechea condiţie, a renunţat şi la vechea identitate umană, pentru a asuma o nouă condiţie existenţială extracosmică”. (Articol disponibil aici) […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: