Cinematografia ca fenomen fantastic

 “Ieşirea dim uzinele Lumiere”, primul film realizat de Auguste şi Louis Lumiere, părintele cinematografiei, şi vizionat în premieră la 22 mai 1895 la Paris, a fost o experienţă de-a dreptul fantastică pentru primii spectatori. Oamenii erau obişnuiţi, până în acel moment cu spectacolele teatrale ce reproduceau realitatea prin scenografie, dar înţeleasă mai mult ca o convenţie. Reproducerile scenografice nu induceau spectatorilor nici un sentiment autentic al realului ci doar sugerau lumea în care se petrece acţiunea piesei. Trimiterea la realitate în teatru este schematică, e mai mult o înţelegere între actori şi spectatori. Omul venea la teatru ştiind că nu vede realitatea ci un simulacru al ei.

În cazul cinematografiei perspectiva se schimbă, pentru că aparatele de filmat pot reproduce aproape perfect realitatea. Primii spectatori au fost surprinşi de claritatea şi evidenţa extraordinară a realităţii ce a fost surprinsă pe peliculă. Andre Bazin vorbeşte de “strigătele de groază ale mulţimii impresionate de locomotova naivă a lui Lumiere”[1], din alt film al celebrilor fraţi, “Intrarea trenului în gara La Ciotat”. Spectatorii credeau că trenul va trece peste ei. Oamenii făceau pentru prima dată cunoştinţă cu tehnologia ecranului, un fenomen cu totul diferit faţă de tot ceea ce au cunoscut ei până atunci.

Proiecţia cinematografică nu era o unealtă tehnologică oarecare, era una specială pentru că exprima o nouă modalitate de a percepe lumea. La început, tot ce exprima ecranul era fantastic, mai ales datorită realismului irezistibil al imaginii în mişcare[2]. Ochiului uman nu îi venea să creadă că tehnologia poate reda realitatea cu atâta claritate şi obiectivitate.

Noua modalitate tehnologică era învăluită într-o aură fantastică ce a fost înlăturată abia după ce evenimentul cinematografic a devenit un fapt cotidian obişnuit. Orice nouă unealtă tehnologică are o valoare fantastică în ochii oamenilor, datorită diferenţei faţă de tot ceea ce au cunoscut ei până în acel moment. Putem vorbi despre o rupere de nivel între familiarul banal şi necunoscutul fantastic sau neobişnuit.

Majoritatea pasionaţilor de divertisment au îmbrăţişat imediat noua invenţie, în schimb unii nu s-au putut adapta din punct de vedere psihologic şi au boicotat-o considerând-o doar un artificiu tehnologic. Mai putem vorbi despre încă o reacţie negativă, a unor oameni de artă care considerau că cinematografia  este o formă inferioară de semnificare a valorilor estetice, care nu se va ridica niciodată la nivelul artei teatrale. Întreg secolul XX dovedeşte că aceştia s-au înşelat, chiar mai mult decât atât, arta filmului a depăşit cu mult în importanţă pe fratele ei mai vechi teatrul.

Cu timpul conştiinţa umană a integrat în viaţa sa şi a cosmizat alteritatea fabuloasă a cinematografului, transformându-l într-un eveniment familiar şi interior lumii sale. Cu timpul se va dezvolta în interiorul imaginarului cinematografic abordarea fantastică în dimensiunile sale multiple – groază, ştiinţă şi tehnică sau aventură mitologică. Genul cinematografic şi-a pierdut aura fantastică ce se manifesta în ansamblul său, context în care genul şi-a dezvoltat o specie fantastică în interiorul său. Fantasticul genului cinematografic se manifesta implicit, din inerţia propriei sale noutăţi tehnologice şi artistice. Specia fantastică are un regim de manifestare explicit, fascinaţia pe care o induce este premeditat gândită. Genul cinematografic nu era fantastic prin el însuşi ci era fantastic în relaţie cu noi, adică văzut din perspectiva noastră. Specia fantastică a imaginarului cinematografic se vrea fantastică în ea însăşi, fără o adăugare sintetică din exterior.

Specia fantastică ajunge la o maturitate plenară în timpul curentului expresionist german din anii ’20, şi a precursorilor săi suedezi, când încep să se folosească pe scară largă efecte speciale ca supraimpresiunea[3] sau ralentiul[4]. Americanii vor crea ulterior dunningul[5]. La început realismul irezistibil al imaginii făcea ca filmul să fie fantastic, dar ulterior, după ce ochiul uman s-a obişnuit cu el, realizatorii au început să folosească anumite efecte ce modificau realitatea de pe ecran şi o făceau fantastică prin neverosimilitatea ei. Efectele speciale devin pe zi ce trece mai sofisticate pentru a păstra viu interesul cinefililor pentru fantastic. Pericolul dezvoltării excesive a capacităţilor tehnologice ale trucajelor este că poate banaliza imaginarul fantastic al cinematografiei prin elaborarea excesivă a realităţii neverosimile pe care o prezintă. Acest lucru se petrece în ultimii ani cu filmografia americană. Rudimentaritatea şi slaba determinare a trucajelor vechi făcea ca filmele pe care le însoţeau să fie mai vii şi mai interesante. Ceea ce este clar şi perfect determinat nu este fascinant. Evidenţa clară a lumii văzută pe ecran fascina la începuturi datorită noutăţii ei. În prezent filmele fantastice, mai ales cele americane, sunt de o banalitate şi familiaritate cu telespectatorul de-a dreptul descurajante (mai ales ecranizările după romane fantasy).

O dată cu apariţia televiziunii arta imaginii devine un lucru şi mai banal şi normal datorită accesibilităţii. Ritualul pătrunderii în spaţiul cinemaului cu ecran mare, odată pe săptămână, analog celui din domeniul teatral sau al muzicii culte, este înlocuit cu prezenţa ecranului în viaţa de zi cu zi a omului. Televizorul devine o simplă mobilă generatoare de divertisment. Ca ripostă faţă de apariţia televiziunii, cinematografele s-au dezvoltat cantitativ prin săli mari şi ecrane gigantice ce seduc prin măreţia spectaculoasă a imaginii.

În prezent fantasticul a fost preluat de o noua tehnologie „cu ecran” – jocurile, dar datorită artificialităţii exagerate şi fără viaţă, pe de o parte, şi a elaborării deosebit de minuţioase a realităţii, pe de altă parte, acest nou meşteşug are o valoare fantastică extrem de slabă care se pierde în derizoriul spectaculosului.

 


[1]  Andre Bazin – Ce este cinematograful ?– Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968, pag.16

[2]  Ibidem.

[3] Suprapunerea a două sau mai multe imagini pe aceeaşi peliculă în vederea obţinerii unor efecte cinematografice speciale

[4]  Succesiunea încetinită a imaginilor pe peliculă, ceea ce produce o încetinire a mişcării

[5]  Suprapunerea unor imagini filmate separat, în condiţii de lumină şi pe pelicule de calităţi diferite (ibidem, p. 18)

(revista Verso nr. 46, 1-15 octombrie 2008).

Anunțuri

1 comentariu

  1. Iulie 2, 2012 la 3:23 pm

    […] cu un articol despre cinematografie ca fenomen fantastic în care autorul ne prezintă (succint dar într-o manieră şi dintr-o perspectivă excelentă) […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: