Fenomenul TIFF – 2012

Povestea festivalului

Festivalul Internaţional de Film Transilvania are pe zi ce ce trece o structură tot mai pronunţat tentaculară. Zone diverse ale artelor vizuale sau ale spaţiului social sunt atrase într-un creuzet din care se compune maşinăria festivalieră. În general, un festival, datorită situării în spaţiul public, înglobează zone diverse ale realului social şi urban, devenind o temporară intersecţie între zone diferite ale culturii şi un dialog între medii sociale diferite. Structura tentaculară atrage după sine expoziţii, concerte sau alte evenimente culturale creând un tot unitar, un organism prin intermediul căruia cinefilii au acces la multe alte materiale artistice decât filmele în sine. Receptarea unui film devine diferită în contextul intrării în contact cu vestimentaţia folosită de personaje sau creaţiile artistice care au influenţat scenografia şi, impicit, imaginarul lumii în interiorul căreia se desfăşoară naraţiunea. Anul acesta diverse expoziţii au dublat programul obişnuit al filmelor. Hotelul Continental a fost receptaculul principal al expunerilor. Joachim Luetke, artist plastic german, şi-a prezentat 15 lucrări picturale înfăţişând o combinaţie între imaginarul ştiinţifico-fantastic şi cel horror. Melanjul dintre ororile distopice sau post-apocaliptice şi fascinaţia progresului straniu al tehnologiei dintr-un viitor îndepărtat, combinat cu decorul baroc şi clasic al interiorului hotelului au fost o experienţă extrem de eclectică şi expresivă în felul ei.

tiff_afis_2012

Chris Baker, artist şi designer englez, a prezentat un corpus de 48 de lucrări grafice, majoritatea fiind inedite. Acestea au reprezentat conceptul grafic comandat de Stanley Kubrick în 1995 pentru viitorul său film A.I. Artificial Intelligence, pe care nu a mai avut când să-l realizeze, viziunea s-a fiind dusă la bun sfârşit abia în 2001 de Steven Spielberg. Chris Baker a continuat colaborarea cu Spielberg, lăsându-şi amprenta vizionară asupra scenografiei finale a filmului.

46

Expoziţia de scenografie Spaţii imaginate a lui Helmut Stürmer, organizată la Muzeul de Artă, a prezentat obiecte de recuzită din cei 40 de ani de carieră ai scenografului născut la Sibiu, care a colaborat la peste 200 de filme, piese de teatru sau operă. Sunt prezentate şi obiecte din recuzita filmelor Nunta de piatră (1972) sau Undeva la Palilula (2012) care au rulat la actuala ediţie a TIFFului.

Baker_storyboard

Monştrii sacri care au bântuit festivalul de anul acesta au fost Georges Méliès şi Stanley Kubrick. Méliès are o aură de părinte fondator al cinematografiei (alături de fraţii Lumière), de demiurg care a plăsmuit primele filme de la care a început cronologia erei de celuloid. Proiecţia specială de la castelul din Bonţida a cuprins 15 scurtmetraje realizate de Méliès la începutul secolului al XX-lea, narate de strănepoata regizorului, Marie-Hélène Lehérissey, care a fost acompaniată la pian de fiul acesteia Lawrence Lehérissey. Totul s-a desfăşurat în aşa fel încât să lase spectatorilor impresia autenticităţii proiecţiilor din cafenelele de la 1900. Prezenţa castelului Banffy în fundal a adus un plus de fantastic nocturn unor filme de un cromatism artificial uneori excesiv şi combinat cu umorul specific epocii, amplificat de muzica la pian şi de stilul narării.

Baker_AI_Ruins

Prezenţa unui discurs exterior filmului, dar care să amplifice sau să clarifice ideile sau întâmplările desfăşurate pe peliculă, era un obicei larg răspândit la începutul secolului trecut. Aceasta este o dovadă în plus despre influenţa teatrului asupra cinematografiei în perioada lui de pionierat. Semnificaţiilor exprimate de rularea filmului i se mai adăugau o prezenţă exterioară ecranului, ce putea amplifica semnificaţiile iniţiale sau le putea distorsiona prin aportul personal şi subiectiv. În Japonia existau nişte personaje numite benshi, un fel de comentatori ce improvizau tot felul de digresiuni, uneori ei deveneau chiar mai importanţi decât filmul, care devenea eclipsat de fenomenele teatrale sau pseudoteatrale care îl înconjurau şi nu îl lăsau încă să fie autonom. În multe cazuri filmul fiind foarte rudimentar construit, atât ca întindere şi elaborare scenografică dar şi din punct de vedere al complexităţii naraţiunii, comentatorul aducea un plus de semnificaţii care clarifica multe elemente echivoce sau menţiona lucruri care lipseau din film, făcându-l inteligibil pentru toată lumea.

Baker-working-with-kubrick-and-spielberg

Cinefilii TIFFului au avut anul acesta ocazia să vadă integrala creaţiei lui Kubrick: Flying Padre (1951) (scurtmetraj, doc.), Day of the Fight (1951) (scurtmetraj, doc.), Fear and Desire (1953), The Seafarers (1953) (scurtmetraj), Killer’s Kiss (1955), The Killing (1956), Paths of Glory (1957), Spartacus (1960), Lolita (1962), Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb (1964), 2001: A Space Odyssey (1968), A Clockwork Orange (1971)[1], Barry Lyndon (1975), The Shining (1980), Full Metal Jacket (1987), Eyes Wide Shut (1999). Proiecţia la 2001: A Space Odyssey din Piaţa Unirii a fost un eveniment unic datorită şi vremii, cerul fiind plin de trăsnete întreaga seară, experienţa vizionării devenind mai specială.

le_voyage_dans_la_lune

Cel mai important moment muzical al festivalului a fost concertul Laibach susţinut la hotelul Continental, la puţin timp după proiecţia filmului finlandez Iron Sky din Piaţa Unirii. Trupa slovenă Laibach a realizat coloana sonoră a filmului, concertul fiind în continuarea proiecţiei. Trecerea de la imagine la sunet nu s-a făcut brusc, în prima parte a concertului fiind cântate melodiile de pe coloana sonoră, acompaniate pe fundal cu imagini din film, ulterior Laibach au cântat şi melodii mai vechi de-ale lor. Decorul baroc al sălii mari a hotelului, combinat cu timbrul industrial al concertului şi imaginile SF ale filmului au creat o atmosferă avangardist-aristocratică cu accente retrofuture.

laibach_iron_sky

Problemele tehnice, sau de alt tip, ale festivalului nu au lipsit nici în acest an: lipsa subtitrării în română la proiecţia 3D a filmului Hugo, întreruperea filmului Le moine în timpul proiecţiei de la Victoria, datorită unor probleme cu proiectorul, astfel că multe secunde din film n-au mai putut fi vizionate, sau altele de genul acesta.

Oferta de filme

george-melies

CineConcert Georges Méliès. 15 dintre cele mai importante filme ale marelui inovator francez au fost proiectate la castelul Banffy, cel mai important fiind Le Voyage dans la Lune (1902), ecranizare după De la Terre à la Lune de Jules Verne şi The First Men in the Moon de H. G. Wells. Méliès e primul care a înţeles posibilităţile tehnice şi artistice ale cinematografiei, opera sa fiind un moment important în dezvoltarea conştiinţei de sine a noii arte. A realizat peste 500 de filme între 1896 şi 1913, când a renunţat la film pentru că nu mai făcea faţă concurenţei tinerilor realizatori, dar şi noilor inovaţii. Până în prezent s-au păstrat sau recuperat puţin peste 200 dintre scurtmetrajele sale.

242901

Hugo (2011) r. Martin Scorsese. Singura proiecţie 3D a ediţiei de anul acesta a festivalului clujean a fost ecranizarea romanului scriitorului american Brian Selznick, The Invention of Hugo Cabret, publicat în 2007. Hugo, un băiat de 12 ani, descoperă universul fantastic al invenţiilor şi filmelor lui Méliès trecând prin tot felul de întâmplări spectaculoase, înţelese ca un drum spre maturizare şi asumarea propriei identităţi. Filmul e realizat în clasicul şi conformistul stil hollywoodian, ceea ce îl face special este componenta 3D. Scenografia interioară naraţiunii este creată în aşa fel încât să fie valorificată de prezentarea peliculei în format 3D. Apar tot felul de mecanisme specifice epocii industriale, cu schelăria lor geometric sistematizată şi cu luciul lor aurit, prin interiorul cărora camera de filmat pătrunde ca printr-o călătorie într-o lume tehnică de basm. Imaginea nocturnă a Parisului văzut de sus e o experienţă intensă a unei lumi urbane melancolice şi lirice, specifică romanelor franţuzeşti din secolul al XIX-lea, care apunea în perioada interbelică, fiind înlocuită de lumea pragmatică de astăzi. Pe de altă parte, personajele umane ale filmului apar proiectate 2D ca nişte imagini plate mişcându-se într-un mediu 3D, asemănătoare personajelor de carton din spectacolele teatrului de păpuşi ce se mişcă pe o scenă cu un decor tridimensional.

movie-le-moine

Le Moine (Călugărul) (2011) r. Dominik Moll. Coproducţia franco-spaniolă este ecranizarea romanului gotic al lui Matthew Lewis publicat în 1796. Filmul relatează povestea călugărului Capuchin Ambrosio, cel mai virtuos şi înţelept călugăr al unei mănăstiri din Spania. Ambrosio era prea conştient de valoarea sa, considerând că Diavolul nu poate avea nici o influenţă asupra vieţii lui. Acesta îi va dovedi că s-a înşelat amarnic. Vanitatea îl va arunca în braţele păcatului şi obsesiile tenebroase îi vor da târcoale sufocându-l încetul cu încetul, slăbiciunea lui în faţa pasiunilor erotice îl va face un candidat perfect pentru damnarea eternă. Ambrosio păşeşte pe un drum fără putinţă de întoarcere, care îi va distruge viaţa dar şi opera de formator existenţial al comunităţii în mijlocul căreia trăia. Vincent Cassel interpretează un rol principal diferit de stilul celorlalte în care a jucat până acum.

Ion_Caramitru

Ştefan Luchian (1981) r. Nicolae Mărgineanu. Una dintre cele mai semnificative creaţii din filmografia regizorului prezintă biografia unuia dintre cei mai importanţi pictori români. Viaţa artistului este urmărită din anii agitaţi şi plini de idealuri ai studenţiei, până în ultima perioadă când începe să fie răpus de boală, ultimele picturi find realizate cu ajutorul unui discipol. Filmul încearcă să vadă lumea şi faptele prin ochii artistului, imaginile debordând de un cromatism intens şi liric. Momente de solitudine şi creaţie alternează cu momente turbulente, care i-au marcat viaţa artistului. Personalitatea lirică şi bolnăvicioasă a pictorului i se potriveşte ca o mănuşă lui Ion Caramitru care face aici unul din rolurile carierei sale.

independenta_romaniei

Independenţa României (1912) r. Aristide Demetriad. Independenţa României este al doilea film românesc de lungmetraj şi nu primul cum se consideră adesea. Cinematografia românească începe cu Amor fatal (1911), prima creaţie a lui Grigore Brezeanu[2]. Primul film istoric românesc a fost proiectat în curtea Muzeului de Artă într-o ambianţă clasică cu acompaniament live. Cele 120 de minute iniţiale ale filmului au devenit 60 la actuala proiecţie, ceea ce a făcut, pe de-o parte, ca acţiunea să fie foarte dinamică şi, pe de altă parte, ca întâmplările să se petreacă forţat de rapid, trecându-se prea repede de la un eveniment la altul.

TheLifeandDeathof9413

Umbra lui Caligari. Trei scurtmetraje americane avangardiste, inspirate de filmul lui Robert Wiene Das Cabinet des Dr. Caligari, acompaniate live de ansamblul simfonic EINUIEA. Cele trei filme: The Life and Death of 9413: A Hollywood Extra (1927) r. Robert Florey, Slavko Vorkapich, The Love of Zero (1927) r. Robert Florey, The Telltale Heart (1941) r. Leon Chamroy, ultimul fiind ecranizarea poveştii scurte, cu acelaşi nume, a lui Edgar Allan Poe, tipărită în 1843. Ceea ce relevă aceste filme este incapacitatea metafizică şi fantastică a spiritului american interbelic (şi nu numai), poveştile scurtmetrajelor, mai puţin a treia care poartă pecetea lumii nocturne a lui Poe, preiau stilul formal şi vizual al peliculei lui Robert Wiene, fără a adăuga o componentă semantică de acelaşi calibru. Zonele abisale ale spiritului şi realităţii, sondate de conştiinţa expresionistă germană a anilor ’20, erau străine imaginarului cinematografic american interbelic, orientat spre pragmatismul imanentist şi sentimentalismul siropos. Scenografia expresionistă, ingenios articulată în noile naraţiuni, nu poate să fascineze decât formal, bucurând ochiul concret cu jocul geometric al unor bogăţii mari de forme, dar sărac imprimate ideatic şi existenţial. TheLoveofZero Momentele poetice din timpul pauzelor dintre filme nu s-au potrivit deloc cu atmosfera scurtmetrajelor şi nici cu spiritul expresionismului în general. Au fost nişte ruperi de nivel oarecum neplăcute deoarece te scoteau brusc din lumea scenografiilor avangardiste şi a geometriilor stranii. TheTelltaleHeart

Die Puppe (The Doll) (1919) r. Ernst Lubitsch. Unul dintre primele SF-uri de lungmetraj, filmul regizorului german e o comedie uşoară în care factorul tehnologic are un rol secundar, în prim plan fiind dimensiunea comică şi romantică a naraţiunii. Un baron vrea să-şi însoare fiul cu o femeie robot, creată de un inventator local, pentru că acesta nu vroia să se însoare datorită timidităţii. Fiica inventatorului se transpune în rolul robotului, urmând astfel o serie de întâmplări spectaculoase. Filmul nu impresionează prea mult la nivelul poveştii, în schimb tema femeii android îl face un film neobişnuit pentru 1919.

die-puppe

Le Voyage extraordinaire (2011) r. Serge Bromberg, Eric Lange. Documentarul prezintă povestea descoperirii şi restaurării celei mai bune versiuni a scurtmetrajului Le Voyage dans la Lune. A fost refăcut în 12 ani de muncă, reprezintă astfel cea mai complicată operaţiune de restaurare a unui film, realizată vreodată. Aflăm, cu această ocazie, informaţii interesante din perioada de copilărie a cinematografiei. Modul manual şi destul de migălos prin care se colorizau filmele atunci era una dintre problemele principale într-o vreme când capacităţile cinematografice de redare a realităţii erau extrem de rudimentare, filmul color apărând abia în anii ’30. Interesul pentru filmografia lui Méliès a crescut în ultimii ani şi datorită acestei descoperiri/restaurări.

le-voyage-extraordinaire

O Lucky Malcolm (2006) r. Jan Harlan. Un documentar care pătrunde în viaţa şi cariera  actorului britanic Malcolm McDowell, personajul principal din A Clockwork Orange. Pelicula a fost o dezamăgire datorită realităţilor pe care le aduce la lumină. McDowell este un om total diferit în realitate decât pe ecran, acea fascinaţie emanată de personajele sale celebre, în special de Alexander DeLarge, lipseşte în realitate. El nu e un personaj în stilul celor care transcend dihotomia ecran-viaţă şi care fascinează şi se autofascinează cu propria lor carismă şi stil fermecat de a fi în lume, atât în universul filmelor cât şi în lumea de zi cu zi.[3] McDowell omul e un tip flegmatic şi destul de banal, el nu îşi „joacă” viaţa ca pe un rol. De multe ori se întâmplă ca în spatele unor mari personaje să se afle oameni terni şi comuni, ei fiind interesanţi doar sub lumina reflectoarelor.

malcolm-mcdowell_portocala-mecanica


[1] am publicat 2 analize, despre A Clockwork Orange şi 2001: A Space Odyssey în Verso nr. 56-57, martie 2009, respectiv nr. 100, septembrie-noiembrie 2011, vezi mirceadiaconu.wordpress.com
[2] vezi Ion Cantacuzino – Momente din trecutul filmului românesc, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1965, pg. 10-12.
[3] pentru genul acesta de personaj vezi D. I. Suchianu – Marlene Dietrich, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1966.
(revista Verso, nr. 107, iunie-iulie 2012, versiunea PDF)
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: