Scheme lipsă în tabelul kantian

În capitolul întâi din Analitica principiilor (1), Despre schematismul conceptelor pure ale intelectului, Kant a dezvoltat teoria schematismului pentru a rezolva problema eterogenității dintre conceptele abstracte și datul intuitiv fenomenal. Intermediare între toate conceptele și toate percepțiile se află imaginația și timpul, ca formă pură a intuiției sensibile. Schemele categoriilor sunt, astfel, înțelese ca determinații transcendentale de timp, produse de imaginația productivă în dimensiunea ei transcendentală. Celor douăsprezece categorii trebuie să le corespundă douăsprezece scheme. Din felul cum filozoful german înșiră aceste scheme reiese o lipsă de simetrie, pe de-o parte, între schema unică a categoriilor de cantitate și, pe de altă parte, cele trei scheme ce corespund celor trei categorii din celelalte trei grupuri de categorii, de calitate, de relație și de modalitate. Aceasta este prima problemă. A doua problemă se referă la omiterea schemei categoriei limitației, a treia categorie în grupul categoriilor de calitate. Citește restul acestei intrări »