Prescripțiile practice în filosofia kantiană

Determinări conceptuale 

În filozofia kantiană a naturii avem propoziții teoretice care au rol în cunoașterea științifică sau cunoașterea propriu-zisă a naturii. În filozofia practică avem propoziții practice, cu rol în cunoașterea practică sau morală. Aici este vorba de un sens secundar al cunoașterii, înțeleasă ca și cunoaștere morală, asupra binelui și a răului, nu este vorba de o cunoaștere științifică ca în cazul celor teoretice, unde este determinată obiectual lumea fenomenală de către categoriile intelectului, ci de o cunoaștere practică.

Există două tipuri de propoziții practice, cele care au ca temei imperativul categoric și cele care se fundează pe imperative ipotetice. Imperativul este un principiu al voinței, care îi determină activitatea.[1] Principiile voinței sunt determinări date, fie de legile morale ale rațiunii pure practice, fie de interesele sau înclinațiile de origine empirică. Facultatea de a râvni[2] sau a dori are un plan inferior, când este vorba de determinarea ei de către înclinații, context în care ea este determinată într-un mod patologic[3], adică este supusă nevoilor și dorințelor care își au principiul în spațiul empiric și subiectiv (înțeles în sens de capriciu, deci contingent), și un plan superior, când e numită propriu-zis facultate a voinței, în care este determinată a priori de legile morale ale rațiunii practice. Definiția voinței este facultatea care își determină cauzalitatea propriilor acțiuni prin reprezentarea maximelor care sunt reguli date de legile morale, sau altfel spus, o facultate care se determină pe sine la acțiune conform reprezentărilor pe care le are despre anumite legi care i se impun.[4]

portret

Imperativul ipotetic

Rațiunea pură are o funcționare teoretică și una practică. Conform celei teoretice, ea are rolul de a sistematiza cunoașterea intelectului, prin organizarea sistematică a datelor cu ajutorul celor trei idei transcendentale cu principiile lor sistematizatoare (de unitate, afinitate și diversitate). Funcționarea teoretică a rațiunii se ocupă și cu raționamentele mijlocite sau deductive. În funcționarea ei practică, rațiunea pură dă legi morale prin care determină facultatea dorinței. Aceste legi sunt necesare și universale într-un mod obiectiv. Ele determină voința, impunându-i imperative. Determinațiile voinței sunt maxime care sunt necesare dar numai subiectiv, nu și obiectiv. Ele se referă la acțiunile pe care trebuie să le întreprindă un anumit subiect, raportându-se la legile obiective ale moralității.

Maximele reprezintă un intermediar necesar între universalitatea și necesitatea impersonală a legii morale, așa cum este ea reprezentată la nivelul rațiunii pure practice, și subiectivitatea contextuală a fiecărei persoane. Fiecare persoană morală are maximele sale, care pot fi diferite de maximele altor persoane, în schimb legile morale sunt aceleași pentru toți, fiind trans-subiective și transpersonale. Acestea sunt autonome în raport cu natura, nu sunt condiționate de nici o situație empirică și de nici o înclinație. Legile morale sunt necondiționate în mod absolut, maximele sunt necondiționate parțial, ele sunt autonome față de interesele și înclinațiile subiectului, dar sunt condiționate de subiectivitatea contextuală a persoanei morale. Fiecare om are un anumit gen de maxime în funcție de contextul vieții lui, de contextul acțiunilor, a relațiilor cu ceilalți și a locurilor unde își duce viața. Aceste maxime sunt determinate de legile imuabile ale moralității, însă întotdeauna față de un context dat al vieții subiectului.

Imperativul ipotetic implică determinații ale facultății dorinței care sunt cauzate de înclinații sau de nevoi subiective și contingente. Aceste determinații sunt condiționate de situații empirice, astfel că maximele imperativului ipotetic sunt eteronome în raport cu natura. Toate maximele sunt subiective, dar în două moduri posibile. Există maxime necesare ale voinței care sunt determinări ale legii obiective și sunt subiective doar pentru că reprezintă determinări ale voinței mele, sunt regulile mele personale, dar care nu depind de subiectivitatea mea contingentă, sunt impuse de dincolo de persoana mea (care este înțeleasă ca apercepție empirică[5], și deci contingentă), sunt adaptate condițiilor propriei mele subiectivități.

Mai există maxime contingente în ele însele, dar care sunt necesare în raport cu obiectul acțiunii cauzate de ele. Este o relație ipotetică între maxime și efectul acțiunii impus de ele. Dacă vreau să reușesc la un examen, trebuie să învăț înainte. Maxima este condiționată de rezultatul acțiunii. Într-o judecată ipotetică Toți S sunt P dacă toți P sunt Y, ceea ce înseamnă că validitatea primei propoziții depinde de validitatea celei de-a doua. În cazul maximelor imperativului ipotetic, pentru a realiza un obiect sau o situație este necesară desfășurarea unei acțiuni sau parcurgerea unor pași. Între parcurgerea pașilor și realizarea obiectului există o relație necesară, în schimb realizarea obiectului nu implică o necesitate morală, cum este realizarea imperativelor legilor morale. Astfel vorbim de o necesitate condiționată în cazul imperativului ipotetic, necesitatea imperativului categoric este întotdeauna necondiționată. Imperativul ipotetic este întotdeauna dependent de natură (interioară sau exterioară) pentru că realizarea obiectului său se află în natură, spre deosebire de obiectul imperativelor categorice care este Binele suprem, care este un prototip al tuturor acțiunilor morale, niciodată atins în interiorul naturii. Binele suprem este un ideal de care ne putem apropia, dar nu-l putem atinge niciodată. Scopul indirect al imperativelor ipotetice este fericirea, care se află în natură, el este scopul empiric ultim. Scopul direct, care este realizarea obiectului sau a unei stări în natură, este un mijloc pentru scopul principal care este indirect. Astfel, aparent paradoxal, scopul principal este indirect atins, pe când scopul direct este secundar, e doar mijloc pentru atingerea adevăratului scop, fericirea.

Imperativul ipotetic este imperativul reprezentat după criteriile funcției logice de relație, acesta poate fi înțeles și ca imperativ problematic, dacă vedem lucrurile din perspectiva funcției logice a modalității. Lipsește aici necesitatea imperativului categoric.

da137_179758251358_7263924_n

Prescripțiile

Cele mai importante propoziții practice ale imperativului ipotetic sunt prescripțiile sau propozițiile tehnice[6]. Acestea sunt un caz special în filozofia practică kantiană deoarece ele sunt atât propoziții practice, cât și teoretice și reprezintă un stadiu intermediar între filozofia teoretică și cea practică, cu mențiunea că acest stadiu nu este un spațiu propriu-zis intermediar între cele două filozofii care să formeze o a treia, nici nu se desfășoară pe tărâmul filozofiei practice, deci nu este un segment sau o subdiviziune practică a ei. Aceste prescripții se manifestă pe tărâmul celei teoretice, ca o diviziune interioară a ei sau mai bine zis ca o aplicație practică a ei, în contextul în care acestea presupun și caracteristici teoretice.[7]

Kant numește aceste prescripții și tehnic-practice[8], datorită faptului că acțiunea pe care o cauzează maximele lor presupune un travaliu pregătitor pentru existența obiectului ce o condiționează. Prin acțiunea lor, se produc obiecte în interiorul naturii. Prin travaliul pregătitor, se înțelege o acțiune ce presupune anumite determinații și aptitudini tehnice, necesare realizării unui obiect sau unei situații. Însuși această acțiune este heteronomă în totalitate față de natură, pentru că presupune dependență față de condițiile naturii atât în intenție cât și în modul de desfășurare. Prin acțiunea morală nu se urmărește nimic care să se afle în interiorul lumii fenomenale. Ele sunt autonome față de natură în intenție, dar pot fi heteronome în ceea ce privește adecvarea la contextul natural în care se desfășoară acțiunea. De exemplu, ajutarea unui anumit om în rezolvarea problemelor sale. Acțiunea morală se va contamina în exterioritatea ei factuală de fenomenalitatea lumii naturale, asta fără ai afecta autonomia morală și deci interioritatea intențională și de sens, și nici scopul care este realizarea Binelui. Scopul moralității este Binele suprem, care este un prototip ce nu își are corespondentul în realitatea naturală. Binele este o valoare în sine, care nu poate fi atinsă în natură, doar se poate tinde către el, la infinit, prin acțiuni morale.

Obiectele empirice ale prescripțiilor sunt întotdeauna realizate, dacă acțiunile respectă întocmai imperativul ipotetic. Acestea presupun un mod practic de reprezentare, eu din libertatea mea acționez conform prescripției pentru a realiza obiectul ce se află ca scop. Eu aș putea să nu acționez și obiectul nu ar mai exista. Astfel, vorbim de o dimensiune practică a propozițiilor tehnice. Cauzalitatea lor nu e supusă cauzalității mecanice și oarbe a naturii fenomenale, ci își are originea în liberul meu arbitru, un liber arbitru nedeterminat de legea morală. Prescripțiile sunt propoziții practice din punct de vedere formal. Pe de altă parte, propozițiile tehnice sunt teoretice din punct de vedere al conținutului. Scopul acțiunii este reprezentat de un obiect din interiorul naturii. Obiectul natural (potențial) condiționează voința să acționeze în direcția realizării sale. Nu există libertate în natură (înțeleasă ca totalitate a lumii fenomenale), ci doar cauzalitate mecanică oarbă, care se manifestă fără sens și scop (scopul fiind un concept al rațiunii, cu care este completată a priori și într-un mod doar regulativ, nu și constitutiv, cunoașterea lumii fenomenelor), asemănător substanței la Spinoza, unde există doar fatalitate și determinare cauzal-mecanică. La Kant, libertatea poate exista doar în afara naturii, a acționa din libertate înseamnă că cauzalitatea acțiunii se află în afara lanțului cauzal-mecanic al naturii. Acest lanț cauzal-mecanic este întrerupt prin pătrunderea din exterior al altui fel de cauzalitate, cauzalitatea prin libertate. Această cauzalitate prin libertate nu poate fi cunoscută de intelect, la fel cum nici libertatea nu poate fi cunoscută și deci conceptualizată pozitiv. Singura determinare pozitivă a libertății este Legea morală care funcționează ca Idee a rațiunii pure practice. Putem cunoaște doar efectele în natură ale acestei cauzalități prin libertate. Libertatea poate fi determinată în gândire doar negativ, niciodată pozitiv.

În cazul cauzalității prin libertate trebuie făcută o distincție între acțiunea morală săvârșită din libertate, care este autonomă față de natură și acțiunea arbitrară din libertate dependentă de obiectele naturii. ”Deduc din liberul arbitru drept cauză ceva conținut în natură”[9], astfel avem și o cauzalitate prin libertate condiționată. Eu aleg să învăț pentru a trece examenele, aș putea să nu o fac și aș repeta anul. În acest caz, nu mai avem o libertate determinată ca lege morală. Motorul acțiunii pleacă de pe un plan superior cauzalității mecanice, însă sensul și scopul acțiunii sunt heteronome în raport cu natura.

Scopul care trebuie atins prin prescripții și reguli empirice este întotdeauna presupus și determinat (în ansamblu), regulile se referă la modul de realizare a unui scop, la drumul spre realizarea acestuia.[10] Prescripțiile pot fi înțelese ca și corolare[11] ale filozofiei teoretice[12] unde obiecte ale naturii sunt realizate prin acțiuni ale căror cauză de acțiune se află în afara naturii.

Critique_of_Judgment,_German_title_page

Critica facultății de judecare – ediția princeps 1790

Tipuri de prescripții

Există o diversitate mare de prescripții, mai mult sau mai puțin tehnice. Prima distincție pe care o facem este între prescripții cu scop natural exterior și cele cu scop natural interior. Eu pot acționa pentru a realiza un obiect în natura exterioară, a construi un obiect, sau a-mi asigura eu însumi un statut în lumea exterioară, o competență etc. La fel, pot acționa pentru a instaura o stare sau un echilibru interior, emoțional sau de alt fel. Cele care fac parte din a doua categorie sunt în general scolii[13] ale psihologiei empirice, sunt acțiuni preliminarii pentru producerea unor stări psihice într-un mod arbitrar (controlul înclinațiilor prin atenuarea lor sau satisfacerea lor, controlul imaginației prin frânarea fanteziilor ce duc la dependența în fața înclinațiilor, însuflețirea vitală etc.), despre efectele acestor acțiuni asupra simțului intern se știe dinainte.

Prescripțiile pot fi înțelese ca prescripții ale abilității, ale artei, iar imperativul ipotetic e numit de Kant imperativ pragmatic sau al abilității. Există prescripții ale capacității de a influența pe ceilalți, ale dobândirii fericirii, ale sociabilității, ale economiei casnice, ale politicii etc.

Cele  mai riguroase prescripții tehnice le găsim în geometrie. Kant dă ca exemplu topografia, care se ocupă cu tehnica măsurării și calculării suprafețelor în scopul întocmirii de hărți, este un număr de prescripții tehnice înțelese ca aplicații ale principiilor geometriei în domeniul geodeziei. Agrimensura reprezintă tehnica topografică de a măsura suprafața terenurilor, e tehnica prin care topografia aplică principiile pure ale geometriei. Nu putem vorbi de o geometrie practică, înțeleasă ca un domeniu distinct de geometria teoretică, ci doar de o aplicație practică a geometriei teoretice. Topografia aplică practic principii ale geometriei în spațiul fenomenal al naturii, îl măsoară și determină. Există și propoziții practice aplicabile în spațiul pur al geometriei, de exemplu ”cu o linie dată și un unghi drept dat să se construiască un pătrat”[14], acestea sunt indicații teoretice pentru construcția structurilor teoretice ale geometriei.

Avem prescripții practice, înțelese ca aplicații ale unor cunoștințe teoretice, în toate domeniile vieții interioare sau exterioare, fără ca acestea să își instituie un domeniu autonom de manifestare. Imperativul ipotetic implică o cauzalitate prin libertate, distinctă de cauzalitatea prin libertate a imperativelor morale. Cauzalitatea prin libertate reprezintă primul motor al acțiunii dar nu și temeiul ei, înțeles ca scop. Temeiul acțiunii este reprezentat de al doilea termen al relației ipotetice, adică obiectul realizat de acțiunea practică.

NOTE:

[1] Întemeierea metafizicii moravurilor, în Critica rațiunii practice, trad. Nicolae Bagdasar, Ed. Univers Enciclopedic Gold, București, 2010, pg. 230.

[2] Nicolae Bagdasar în traducerile sale folosește verbul a râvni pt. a desemna voința nedeterminată moral, considerând că e un termen mai adecvat decât cel de dorință; Rodica Croitoru va folosi verbul a dori, în traducerile sale la textele kantiene de filozofie practică.

[3] Termenul patologic nu este folosit cu semnificația de bolnav, ci este caracteristica determinațiilor unei voințe înlănțuite de înclinații subiectiv-contingente și empirice.

[4] Critica rațiunii practice, Ed. Univers Enciclopedic Gold, București, 2010, pg. 63; Întemeierea metafizicii moravurilor, în Op. cit., pg. 236.

[5] Conform terminologiei Criticii rațiunii pure, trad. Nicolae Bagdasar și Elena Moisuc, Ed. Științifică, București, 1969.

[6] Critica facultății de judecare, trad. Rodica Croitoru, Ed. ALL, București, 2008, pp. 52, 55.

[7] Op. cit., pg. 53.

[8] Op. cit., pg. 108.

[9] Op. cit., pg. 53.

[10] Op. cit., pg. 56.

[11] În logică, corolarul e o propoziție dedusă imediat dintr-o altă propoziție, în cazul prescripțiilor, acestea sunt derivate sau aplicații practice imediate ale filozofiei teoretice.

[12] Op. cit., pg. 108.

[13] În logică, scolia e o propoziție explicativă la o teoremă demonstrată anterior, în cazul prescripțiilor psihologice scoliile sunt acțiuni care presupun o cunoaștere teoretică prealabilă a naturii interioare, ele nu aduc nimic nou cunoașterii, doar aplică cunoștințe existente deja.

[14] Op. cit., pg. 54.

[publicat în Revista Verso (serie nouă), nr. 6-7 (113-114) 2015, pp. 15-17]

da2777865351747465297_n

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: