Filmul, teatrul şi problema autonomiei estetice

Jocul excesiv de teatral al actorului în perioada de început a cinematografului are în principal două cauze. Primul motiv este legat de lipsa sonorului, care face ca imaginea să fie nevoită să exprime mare parte din semnificaţia naraţiunii. Dialogul nefiind sonor, actorul exprimă într-un mod exagerat, prin abuz de mimică şi limbaj corporal explicitat vehement, mai multe lucruri despre povestea filmului decât ar fi normal pentru cea mai legată de real artă. Intertitlurile sunt rar prezente de-a lungul filmului, pentru a nu perturba cursivitatea imagistică a acţiunii.  Ele exprimă în general o cantitate mai mare de informaţii sau elemente ale naraţiunii ce nu pot fi exprimate prin imagini şi prin mimica actorilor. Acestea rămân prezenţe artificiale în interiorul filmului, ca o mărturie a incapacităţii artei filmice de a-şi exprima plenar semnificaţiile interioare, cu propriile mijloace. Apariţia sonorului va rezolva această problemă.

Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Filmul, teatrul şi setea de (i)realitate

Filmul este singura formă de artă care preia structuri din realitatea pe care vrea să o redea. Nu recrează lumea pornind de la zero, cu modalităţi instrumentale specifice, cum fac celelalte arte, ci ea copiază realitatea folosind elementele ei constitutive (la fel face şi fotografia sau teatrul, ultimul prezentând realul extrauman prin structuri convenţional-simbolice). Arta filmului pleacă de la realitate în construirea firului narativ, oamenii şi „mobilierul” mediului înconjurător sunt prezente pe peliculă, articulate în aşa fel încât să exprime o modalitate particulară a realităţii proiectată de spiritul regizorului (dar şi a scenaristului). Un grup de oameni, nişte clădiri, o stradă sau o maşină, părţi din realitate sunt luate de-a gata şi rearticulate în cadrul naraţiunii desfăşurate în film.

Citește restul acestei intrări »

Cinematografia şi presiunea istoriei

 

Există o ierarhie a autonomiei pe care fiecare artă o are în faţa factorului istoric, factor ce implică planurile politic şi economic. Posibilitatea autonomiei unei arte, implicit a artistului dintr-un anumit domeniu, în faţa evenimentelor istorice este dată de complexitatea structurilor sociale şi economice angrenate în realizarea materială a operei artistice. Există domenii mai avantajate, cum sunt literatura, muzica sau artele plastice, unde travaliul creativ al individului inspirat estetic nu este însoţit de un întreg colectiv social şi meşteşugăresc, specific domeniilor artistice ca arhitectura sau cinematografia.

Citește restul acestei intrări »